Poezie · 1901
Din basme vechi...
Din basme vechi o albă mînă
Te cheamă fluturînd în zări
Și-auzi cîntînd o mîndră zînă
De peste nouă mări și țări...
Ea cîntă despre-o-mpărăție
Fantastică din soare-apus:
Flori mari, necunoscute ție,
Acolo strălucesc nespus...
Toți arborii acolo sună
Și cîntă parca-ar fi un cor:
Ca muzică de danț răsună
Sonore glasuri de izvor,
Și doine dragi, cum niciodată
Tu n-ai mai auzit, socot,
Te leagănă și te desfată,
Pîn' ce te farmecă de tot.
Ah, dac-ai ști-ncotro anume?
Acolo cum ai vrea să pleci !
Să uiți durerile din lume,
Și-acolo să rămîi pe veci !...
Ah, mîndra asta-mpărăție
Mi-apare în somn adeseori;
Dar, ca o negură pustie,
Se stinge totdeauna-n zori !