Poezie

Din Paris

Visez. Încet se face dimineață... Sus, din mansarda — cuib de rîndunică — Proptit de geam, mă uit în jos cu frică La uriașul adormit sub ceață.

În purpur mîndru soare se ridică, Luteției i-azvîrle raze-n față ! Ceas neuitat ! Priveliște măreață ! Aș vrea să zbor prin ferestruia mică...

Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare. Și nu e vis. Trăiesc. Biruitoare Se redeșteaptă simțurile-n mine...

Ca fluture gonit din floare-n floare, Alerg pe străzi voios... În seri senine Stau de povești cu stelele vecine...

II

Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care Se-ncrucișează-n sus și-n jos. Drumeții — Năluci — aleargă ca năvala ceții Pe bulevarde-n veșnică mișcare.

Luminile răsar prin galantare. În praf de aur, din adîncul pieții, De pretutindenea beția vieții Înalță zgomotoasele-i altare.

Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs și glume, Și cîntece, și lume peste lume ! Visez că-not pe-un ocean în spume.

Căci curge-n clocot din ateliere Potopul viu al gloatei uvriere În vastele Parisului artere...