Poezie

Eroică hotărâre

Am doi prieteni, doi ștrengari, Pereche n-au în țara toată. Cînd ne-ntîlnim, la zile mari, Toți trei, apoi, o facem lată. La crîșmă-n colț — e loc știut — Ne-am întîlnit deunăzi iarăși, Și-am chefuit și-am petrecut, Ca niște vechi și buni tovarăși.

Dar între dînșii s-a iscat O mică ceartă — literară, Și nu știu cum s-a întîmplat Că se făcură foc și pară. De altfel, e un obicei Al lor, de cîte ori se-mbată... Dar azi erau ștrengarii mei Mai îndîrjiți ca niciodată.

Eu știu să beau și să petrec Și cred că-i cea mai bună artă ; Aștept, și ceasurile trec... Ei nu mai contenesc din ceartă. Deci, chipurile, să-i împac M-amestec nechemat în sfadă, Dar pîn' să prind de veste, zac Întins pe trotuar în stradă. Mă scol și, spre rușinea mea, Mărturisesc, pornesc spre casă. Ei spargă-și capul dac-or vrea, De-acuma prea puțin îmi pasă !

Dar cînd, în urmă, am aflat Că vechii, bunii mei tovarăși În lipsa mea s-au împăcat Și au intrat în crîșmă iarăși, Atuncea mi-am jurat în gînd Că toată viața, pîn' la moarte, N-am să mai beau cu ei nicicînd, Decît — cu fiecare-n parte...