Poezie

Gruia

Jos, sub nucul uriaș, Gruia adormise — Doarme ca un copilaș Legănat de vise.

Paloșu-i atîrnă-n cui, Aninat de-o cracă ; Murgul paște-n voia lui, De urît să-i treacă.

„Scoală, Gruio, drag copil, Scoală, Gruio dragă ! Au nu vezi cum vin tiptil Turcii și te leagă ?

Turcii vin ș-aduc cu ei Funii de mătase, Funii răsucite-n trei Și-mpletite-n șase...”

Bate vîntul cătinel, Pletele-i mîngîie — Turcii se-ngrozesc de el, Strîng de căpătîie.

Bate vîntul mai avan, Pletele-i zburlește ; Turcii plîng: „Aman ! Aman !” Gruia se trezește.

— Măi, dar greu ce-am fost dormit Zice și se miră. Ori păiangeni au venit Și mă înveliră ?

Ia să mișc puțin din mîni, Poate m-oi desface — Alelei, pui de păgîni, Nu veniți încoace ?...

Sar frînghiile în trei Și plesnesc în șase, Turcii fug ca vai de ei, Fug cu moartea-n oase.

Saltă Gruia și — hai-hui ! — Sus pe cal s-aruncă, Clocotă pe urma lui Șapte văi și-o luncă.

Tropotă copitele, Pulberea o scurmă — Turcii-și pierd săritele, Alungați din urmă.

Surpă Gruia schelele, Coborînd la vale — Turcii-și pierd giubelele Și papucii-n cale.

Dunării fac turcii vad, Trăsnet este Gruia. Șapte popi la Țarigrad Cîntă: „Aleluia !”.