Poezie

Înșiră-te margăritare

— Au fost odată trei secerătoare Ce se iveau din lanuri pân-la brâu — Trei flori ce-acum se deschideau la soare, Acum piereau în aurul din grâu... Au fost odată trei secerătoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare!

—Și iată că, adus de întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Și-a zis atuncea fata cea mai mare: „De m-ar lua pe mine-aș fi în stare Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..." Înșiră-te frumos, mărgăritare!

—Și-a zis atunci copila mijlocie, Străfulgerând cu secera, pripită: „De m-ar lua pe mine de soție, Eu i-aș hrăni palatul cu o pită..." Dar el privi la ea cu nepăsare. Înșiră-te frumos, mărgăritare!

—Și dintre spice-a zis a treia floare: „De m-ar lua pe mine, eu i-aș face Doi feți cu plete de-aur lucitoare..."

Stă dus feciorul de-mpărat și tace, Și-a treia zi la curte-i nuntă mare... Înșiră-te frumos, mărgăritare!

— Dar când a fost să nască-mpărăteasa, Plecă-mpăratul plin de grea-ntristare, Și o țigancă singură rămas-a Ca s-o-ngrijească-n ceasul de-ncercare... Că s-au sculat vrăjmași cu oaste mare... Înșiră-te frumos, mărgăritare!

— Iar când se-ntoarse-acasă împăratul, Dorit să vadă cum îi sunt feciorii, Găsi doi pui de lup — râdea palatul, Și clătinau din cap diregătorii... Și-mpărăteasa — ajunsese cersetoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare!

—Și s-a făcut țiganca-mpărăteasă, Iar cei doi frați, uciși de ea cu ură, În locu-acela unde-i îngropase, Doi dafini auriți se prefăcură... Când i-a văzut, a prins-o spaimă mare... Înșiră-te frumos, mărgăritare!

Și-a dat poruncă scorpia să-i taie, Și ea cu mâna ei pe foc i-a pus, Dar fără veste-atunci din vâlvătaie Zburară două scânteioare-n sus Și au căzut pe-un țărm de apă mare... Înșiră-te frumos, mărgăritare!

—Și Dumnezeu cel bun și mare dete Din cele două mândre scânteioare Să fim iar feți cu daurite plete, Și să venim aici la șezătoare, Să spunem trista noastră întâmplare, Înșiră-te frumos, mărgăritare!

Plângea cu hohot biata-mpărăteasă Într-un ungher, cum asculta acestea, Iar împăratul crunt se-ntunecase Înțelegând ce rost avea povestea, Pe când țiganca se făcea ca varul... Și singur se-nșira mărgăritarul!