Poezie
Pomul fermecat
Ștefan Octavian Iosif · 1 min
Sunt nopți când mă asemui
Cu fiul de-mpărat,
Ce străjuia sub pomul
Cu merele de aur;
Ca el veghez (când noaptea
Ce-n juru-mi s-a lăsat
Tăcută și târzie-i)
Sub pomul fermecat,
Ce poartă-al fanteziei
Neprețuit tezaur...
Sunt visurile mele
Ce noaptea îmi răsar
Mai vii decât atuncea
Când în odaie-i soare;
Și eu mă lupt cu somnul,
Gonindu-l în zadar,
Întind spre ele mâna,
Cu râvnă-adâncă, dar
Mă-nvinge-n veci stăpâna
Putere-adormitoare...
A doua zi, când caut
La cântecul meu scris,
Nu-l recunosc, și-atât e
De ștearsă și pierdută
Întreagă strălucirea
Comorilor din vis,
De pare că-ntr-o clipă,
Când ochii i-am deschis,
Ar fi furat-o-n pripă
O mână nevăzută...
De-s trist de-aceea ziua
Ca fiul de-mpărat
Ce străjuie sub pomul
Cu merele de aur,
Mă-ntorc voios (când noaptea
Ce-n juru-mi s-a lăsat
Tăcută și târzie-i)
Sub pomul fermecat,
Ce poartă-al fanteziei
Neprețuit tezaur...