Poezie

Reînviere

I

Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate...

Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate.

Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ;

Așa-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare...

Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară.

Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară...

Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare...

De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana vouă !