Poezie

Sonet modern

Se-ntinde fără de hotar câmpia În visul liniștii de-amiaz furată... Doar, ca o liră-n aer spânzurată, Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia.
Dar ce nor alb departe-n drum s-arată? Tot vine, crește, parcă vijelia I-ar da avânt și i-ar spori tăria Cum trece vâjâind ca o săgeată!
Săltând în fuga roților pripite, Ca și un monstru cu-aripi înmiite, Căruța Modei piere la răspânte...
A izbutit doar câteva clipite Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte... Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere