Poezie

Veteranul

Culcat pe-o bancă-ntr-o grădină Pustie, doarme și suspină În vis, și creștetu-i nălbit Străluce nins de lună plină. Arar vreun trecător grăbit

În treacăt dă din cap și cată La el, — își vede-apoi de cale Mergând la treburile sale... El n-are drumuri, n-are rost,

El n-are nici un adăpost Sub larga boltă înstelată O traistă căpătâi, o zdreanță

De mantă veche, un toiag — Tovarăș vieții de pribeag — Și nici un dor, nici o speranță! Și cum pe bancă stă culcat,

E parc-un naufragiat Pe-o scândură de vas sfărmat. Zvârlit, la voia întâmplării, De jocul apei înspumat Pe-un țărm pustiu, din largul mării...