Poezie

Visează codrul

Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte.

Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte...

De palidul păstor lunatic Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste... Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana, Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste...

Suspină apele sfioase În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore... La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ; Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore...

Convoi de umbre diafane Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri... Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?...

Deodată-și zguduie bătrînul Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de hohot jalnic Huiește antica poiană : Călări pe cai sirepi, sălbatici, Punîndu-i visele pe goană, Vin barbarii-n potop năvalnic !

Și clocotește codrul !... Iată-l, se zbuciumă, se-ndoaie, geme, Bătut de neagra vijelie... Încearcă-n urmă multă vreme Bătrînul uriaș s-adoarmă, Și-ncearcă-n van să-și mai recheme Trecutu-i plin de poezie !

...Tăcută azi în nopți de vară Pe luminișuri luna bate, Dar nimfe nu mai saltă-n hore... Și-n fund de peșteri depărtate Doar apele îngînă tainic Legende vechi din vremi uitate Și plîng în șipote sonore...