Poezie

Zmeoaica

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt !

— N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci !

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi !

— N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier !

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Căci muntele, iată, se clatină, crapă : Zmeoaica cumplită, cu chipul hidos, Prin borta deschisă se vîră și scapă. Ea varsă catran și pucioasă pe nări, N-auzi tu vîlvoarea cum clocotă-n zări ?

— N-ai teamă, tu, scumpă copilă de crai ! N-ai teamă, căci leac îi găsim noi îndată ; Aruncă-i oglinda vrăjită ce-o ai, Să crească o baltă adîncă și lată : Căci apa cea lată va pune hotar Pe care-o să-ncerce să-l treacă-n zadar !

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Se-ntunecă cerul, pămîntul vuiește. Te uită ! Zmeoaica cu chipul hidos Se zbate-n mocirlă și se zvîrcolește. Ea urlă turbată și-azvîrle spre noi Cu ghearele-i hîde bucăți de noroi !

— N-ai teamă, tu, dulce copilă de crai ! Acolo rămîne de-acum înainte ! Noi însă trecut-am pe celălalt plai, În lumea de visuri curate și sfinte ! Înlănțuie-mi gîtul cu brațul tău drag ! — O, las' să ne ducă fugarul pribeag !