Poezie

Când vioarele tăcură

I (Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă)

Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite, Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcușurile albe în noaptea solitară Stătură: triste paseri cu aripile întinse, Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară, Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse!

Și degetele fine, în umbră sclipitoare Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate Pe flaute de aur în seri de evocare A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate, Și triste și stinghere vioarele părură În noaptea-ntunecată de grea singurătate Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

II (Și flautul magic vorbi; tremurată)

Și flautul magic vorbi; tremurată O notă stângace sălta peste clape Ca vocile stinse în murmur de ape Și-ncet simfonia căzu întristată.

Plutea o durere ca-n tainele sfinte Pe sala cea veche și-n flacări aprinse Murea ziua albă pe stofele-ntinse Iar flautul magic plângea înainte.

Mănunchiuri albastre de mici viorele Lăsară parfumuri subtile și clare În preajmă: o dulce și caldă-ntristare, Și nota ușoară lovea în perdele.

Ea sta glorioasă ca-n razele sfinte Și iată! În vraja de note ușoare Iubeam pe frumoasa etern visătoare; Iar flautul magic plângea înainte.

III (Cântarea care n-a fost spusă)

Cântarea care n-a fost spusă E mai frumoasa ca oricare, Misterul ei e o betie De voluptoasa-ndurerare.

In nota sfanta care piere In tremurarile sfioase A unor rugi de Magdalene Curg clare lacrimi pretioase

Dar in cantare fara nume Ascunsa-n negrele vioare, E-o tragedie tainuita; Plang albe vise morte-n floare.

Tristetea lor neprihanita Atat e de chinuitoare Ca pune-n suflete patate O mistica infiorare.

Si o chemare zace-n ele De-o strobitoare nostalgie: Tortura ei necunoscuta Este suprema poezie.

Si cel menit sa duca dorul Cantarei sfinte si alese Isi simte inima cuprinsa De suferinti neintelese.

In flacara nemistuita S-aprinde sufletul si arde Si moare dornic de misterul Cantarii stranii de pe coarde.

Ah,cand in inemi sbuciumate Orice dorinte-ncet se curma, Sdrobiti vioara fermecata: Grozav e cantecul din urma.

IV (Iubito, tu floare fatală)

“Iubito, tu floare fatală Cu fata suava de crin Saruta-mi bland fruntea mea pala Si sterge-acea umbra de chin.

Iubito,tu floarea cea rara Pe tine am vrut sa te am, In vraja de-amurguri de seara Spre tine-al meu suflet-nlatam.

Iubito,tu floare aleasa Eu maine in zori am sa mor, Desfa-ti al tau par si ti-l lasa Pe umeri,O,tristul fior!

Iubito,tu floare-nfocata Revarsa-mi al tau cald parfum; In tina de sange udata Dormi-voiu eu maine de-acum.

Iubito,tu floare de vise Ah,cand in pamant voiu dormi Cu buzele vinete-nchise Ce singura-n lume vei fi!

Iubito,tu floare fatala Saruta-ma lung si duios, Saruta-mi bland frunte mea pala Si mangae-mi parul lucios.“

Iubita-l asculta pierduta Si ochii ei ard grei,fierbinti Pe fata-i suava o cuta Se sapa de-adanci suferinti.

Nu spune o vorba,ci muta In bratele-i albe il strange, Il mangae trista-l saruta, Saruta-n nestire si plange.

V (Vai, chinul nopților de vară)

Vai, chinul nopților de vară Si groaza razeor de luna! Misterul lor e o povara Si pacea lor e o minciuna.

Incet un inger pal revarsa Din fina mana-nvinetita Visari ce cad pe frunte arsa. De taine grele si trudita.

Iubtii dorm.Deasupra pare Ca trece dragoste pierduta; Un glas de clopot e-o chemare In noapte clara si tacuta.

Le-ngalbeste fata luna Cu dureroasa-i poezie, Ei dorm mai stransi ca totdeauna Si plang in somn fara sa stie.

VI (Întinde-mi, iubito, suava ta gură)

Întinde-mi, iubito, suava ta gură Sa-nec in saruturi supremul suspin Cu farmecul straniu din dulcea-ti faptura. Cei care pleaca saruta-asa trist!

Cu farmecul straniu al buzelor tale Varsat-ai in cupa iubirei venin; Si totusi mi-e sete de buzele pale. Cei cari pleaca saruta-asa trist!

Si totusi mi-e sete de dlce otrava Din ochii-ti ca marea-n amurgul senin A zilelor clare din stinsa-ne slava. Cei-cari pleaca saruta-asa trist!

Ca-n zilele moarte tu lasa-ti alene Pe pieptu-mi sa cada bland fruntea-ti de crin; O lacrima-ti cade incet printre gene. Cei cari pleaca saruta-asa trist!

O lacrima-ti cade.Nu plange iubita. Si blanda priveste cum sta inainte. Iubirea pierduta sub flori adormita, Cei cari pleaca saruta-asa trist!

Iubirea cea moarta, o sentimentala Romanta uitata si fara cuvinte Se perde in noapte:poveste banala. Cei cari pleaca saruta-asa trist!

VII (În calda voluptate din serile-argintate)

În calda voluptate din serile-argintate Fecioarele trecura cu mijloace de trestii Pleacate-n tremurare,iar farmecul povestii Canta in note clare pe culmile senine.

Radeau privind-nainte albastra departare Cum tremura in raza de purpura-nfocata Cazuta-ncet din bolta inalta si scultata In cerul singuratec dormind pe larga zare.

Si vorba lor ritmata pe forma faurita De rugile din temle urca in vantul serei Cum urca linstita in calda noapte-a verei Spre stele de aur dorinta fericita.

Ca stoluri ratacite pe frunza se lasara Suspine prelungite in blande note stinse: In umbra-nfiorate cu aripele-ntinse Plangeau romante trsite pe coarde de ghitara.

VIII (Femei cu flori aprinse trecură pe-noptate)

Femei cu flori aprinse trecură pe-noptate Și pașii lor de umbră pe căi nemaiumblate Sunară triști ca viersuri din cântecul uitat.

Mantile fluturate în acea tristei seri, Mantile fluturate ca visuri usurele, Lasara vechi parfumuri pe visrile mele Trezind din nou suspinul trecutelor dureri.

Seri triste coborira pe visu-mi vechiu si sfant, Seri triste ca un flaut ce plange-n departare: Pareau o liturghie la vestede altare Suptita-n dulce tremur la umbra de mormant.

Acorduri ratacite din imnul parasit, Acorduri ratacite ca suflete-osandite Cazura greu ca stoluri de pasari pribegite Iar sufletu-mi se planse pe-amurgul ostenit.

Si ea veni cu brate lasate trist in jos, Si ea veni:din neguri o umbra evocata, Un cantec de tari calde pe-o inima-ntristata, Pe valuri de-ntuneric un bland copil sfios.

IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele)

Ah, palidele umbre pe albele perdele: Icoane de madone uitate-n mănăstiri, Parfumuri adormite în file de psaltiri, Ce trist le port în suflet în nopți adânci și grele!

Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit, Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sunt lacrimi neștiute-n tainice suspine.

O mână diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adânci și triste ape.

Și lampa ce veghează! Albastra ei lumină Căzând pe frunți plecate sub caldul vis tăcut Vestește vechea pace senină din trecut Ca ruga ce se-nalță în seri de lună plină.

Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură Din cerul greu ca plumbul se cerne amorțiu Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu Și eu mă duc ‘nainte pierdut în ceața sură.

X (Cum, palidă, cântase eternei cantilene)

Cum, palidă, cântase eternei cantilene De dragoste apusa,senina nota grava A mortei inchinate in purpura si slava, Maini triste revarsara arfumuri tyriene Vrajind in intuneric ciudata voluptate Ce umple seara calda de imnuri blestemate.

Zadarnice fanfare cu note triumfale Sunau betiea lutei din turnuri majestuase Largind viteze gesturi spre flamuri luminoase; Un imn pata albastrul si pacea de pe vale: Plangeau asa de dulce viorile-ostenite Pe coarde tremurate durerile ranite.

"Saruturi exilate in tarile de vise Si noti rovocatoare ca mantii desfacute Pe sanuri de princese abia intrevazute, O,glorii daruite de florile deschise! Vom merge-n pribegie pe-aducerile-aminte Si buzele curate vor fi de-orice cuvinte.

Ca blonzii crini de noapte,in magica lumina Rotunde brate albe intind-vom sre stele Din viata-negurata de vise-adanci si grele, Romanta fara gesturi cantata-n umbra lina. Pe note in surdina,e coarde istenite Muri-vor tremurate durerile ranite".

XI (Un vis de-amurg de vară în cadrul lui de aur)

Un vis de-amurg de vară în cadrul lui de aur Palpita:fantezie asa arzatoare Ca pune pe-a mea frunte cununa cea de laur Pe cand in suflet tragic speranta trista moare.

Si bratele-obosite de rugile-asfintite In umbra care cade topita in azur Din nou n invocare se-nalta-nvinetite Iar ochii tristi si umezi se uita imprejur.

Ci norul fin se sterge in ete car curg Pe stinsa frumusete a zilei care moare Iar umbra de fecoara se pierde in amurg Si nici un ton de flaut nu plange-n departare.

Nimic.Doar un parfum subtil de iacint Isi lasa aripi albe pe pala suferinta Si-n seara intristata un crin lapand de-argint Profilul si-l arata.O,dulcea mea dorinta!

XII (Parfumuri din flori pălite și uitate)

Parfumuri din flori pălite și uitate, Poema tainuita-ntr-o petala, Te stingi n dureroasa-ti voluptate In seara singurateca si ala, Parfum din flori palite si uitate,

Visare-a unei roze ganditoare Te stingi -un cantec lenes care piere- Ci-nvie din usoara-t tremurare In sufletu-mi o stranie durere, Visare-a unei roze ganditoare.

De vechile parfumuri ratacite In mine se topira desmierdari Si doruri vechi ramase adormite Din seri de voluptoase-ndurerari, De vechile parfumuri ratacite.

Vor cari-au tacut pe neasteptate Isi plang cantarea lor neispravita, Grabiti-va!Din florile uitate Curand s-a stinge vraja tainuita, Viori car-ati tavut pe neasteptate!

XIII (Parfumul ei se-nalță-ncet tremurator în seara clară)

Parfumul ei se-nalță-ncet tremurator în seara clară, Parfum de blonda vsatoare ntr-un amurg de primavara Ce-adoarme lin si intristat,pe-un cer de purpura si aur. In taina pacei vesperale ce-a resfirat al ei tezaur De-azur si raze e-naltime,parfumul cald si-ametitor Si rasandeste-n note clare:o simfonie in re minor Pe care-un zeu,oet si trist,a faurit-o-n desteptarea Dintr-o visare departata si nepatrunsa ca si marea Sub vraja cantului de-argint se-aprind pe culmile albastre Surazatoare si senine,bland scanteierile de astre. Faclii ce ard din vecinicie in sfantul temlu inchnat, Cu-n gest de veche adorare,stralucitorului pacat; De pe altarul parasit pe care moare amintirea Frumoasei blonde visatoare si-apune palda iubire. Zaimf de vis fluturator,un gand usor se mladiaza Sre tremurarile de stele ce jertfa patimei vegheaza. Ca doua brate ostenite si indreptate catre cer, In evocarea luminoasaa durerosului mister Parfumul ei se-nalta trist.O,sarutarea departata Ce reinvie volutoasa cu gingasia de-altadata, Si ochii mar,glauci s-adanci ca undele-nfioratoare Si-mbratisarile nebune-n fuga lor istovitoare Si dulcii crin ce suradeau peste etalele lor albe Visand in somn visari agane cu nimfe goale si rozalbe! Parfumul lor torturator se-nalta alb in seara clara, Parfum de blonda-namorata-ntr-un amurg de primavara.

XIV (Am palida tristeță a apelor ce plâng)

Am palida tristeță a apelor ce plâng Pe jghiabul clar si rece al albelor fantani Sculptate-n intuneric de mesterele mani- Am palida tristeta a apelor ce plang.

Pe fata blondei unde incet si trist s-abate Ca umbra unor aripi o doina din batrani Ce cadee ca un freamat al codrilor pagani In cari mor legende si vise departate.

Pe marmura cea rece se lasa un amurg De toamna-ntarziata ca negura pe vale Si sufletul se plange pribeag pe vechea cale Iar lacrimi,calde lacrimi ca roua-n seara curg.

Adancul intuneric se-ntinde ca-ntr-un vis Si nici o licarire in zare nu s-arata Vestind speranta pala ce turbura si-mbata, Fantanae o noapte,tacerea un abis.

XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă)

Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă Pe care lunecară mâni albe de princese, Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă Scânteie pietre scumpe din stofe vechi și-alese.

Ci mândră de durerea-i în purpura de seară, Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite Pe cari vechi coroane de slavă seculară Topeau de aur raze în zile fericite.

Pe surele frontoane a vechilor palate Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare, Iar florile-n grădină stând pale și uitate Se plâng în invocarea lucirilor de soare.

Cântări voievodale sunară-n amurgire Cu glas de altădată umplând singurătatea, Și-n notele lor grave de-adâncă tânguire Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea.

Și turlele părură ca brațe desperate Întinse-n frământare spre cerul azuriu; Străvechea frumusețe murea pe înserate Și sufletul cetăței se plânse-ntr-un târziu.

Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă Și turlele-nălțate spre cerul cel senin Când pacea cade lină din falduri de mătasă Și limpede ca roua pe albe flori de crin!