Poezie

O filozofie

Mi-e vecin — eu l-aș trimite ’ntr-o livadă ca să pască — De când îl știu, și zi și noapte, Cască ...

Când îl zărești întâi, îți face Impresia că e o mască, Ce ne-ncetat, automatic Cască ...

Nimic nu vrea să înțeleagă, Nimic nu vrea să recunoască: Nepăsător, în fața vieții: Cască ...

Și soarta, fie rea sau bună, Pe orice drumuri să-l târască. I se supune, și în urmă-i Cască ...

Orice prostie auzită, Sau cuminție omenească, Îl lasă rece deopotrivă: Cască ...

Dacă-l întrebi din nou în viață De e dispus să mai renască — Se-nfiorează și de scârbă — Cască ...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dar, vai!... e-n agonia morții... Tăcut așteaptă să sfârșească — Și pentru cea din urmă oară Cască ...