Poezie · 1887

Pe furiș

E un copil! E o copilă! Sunt amândoi copii; Iubirea lor e o idilă Cum sunt prin poezii.

Furiș se întâlnesc adese Și el îi recitează Sonete din Musset culese; Ea tace și oftează.

Apoi în ochii lui privește, Cu ochii îl mângâie Și-l roagă dacă o iubește Cu ea să mai rămâie.

El cu o vorbă mintea-i fură Și-o farmecă șiretul! Dar se izbește peste gură Că i-a șoptit secretul.

Cu șoapte repezi și timide Amorul și-l îngână, Iar întâlnirea lor se-nchide C-o strângere de mână.

Se hotăresc în ziua-a două Să se revadă iarăși; Iubirea lor e vecinic nouă, De și sunt vechi tovarăși.

Și setea patimei aprinsă Din ochi li se revarsă, Ea pleacă de durere ’nvinsă, El cu simțirea arsă.

Iubirea lor e o idilă Cum sunt prin poezii; El un copil! Ea o copilă! Sunt amândoi copii!