Poezie

Și când

Și când într-un coșciug de lemn, Slab, galben, trist mă vor depune, Prietenii, de jale-n semn, La ochi batistele-și vor pune.

Iar tată, mamă, frați, surori, Vor leșina și-amar vor plânge. Pe când mulțimi de privitori În fața casei se vor strânge.

O muzică va zice-ușor Un marș deșert de-ngropăciune, Iar preoții, pe nas, în cor, O nerozească rugăciune.

Iubitele ce m-au uitat Vor șterge-o lacrimă secretă... Din viață când ai încetat Atunci femeia te regretă.

Și dricul către cimitir Pe nesimțite-o să mă ducă, Purtând subt negru-i coviltir Cadavrul meu, — la vii nălucă.

Atât. — Și când îmi prevestesc A mortei tristă elegie, Pe-un râs sarcastic mă pornesc.... Ce caraghioasă comedie!...