Chira

La Brăila-n vale Șepte bolozale Și șepte sandale Descarc la zamboale Și-ncarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii, Tot de grâu mărunt Și de arnăut, Dar cine descarcă Și cine încarcă? Un arap bogat Negru și buzat Cu solzi mari pe cap, Ca solzii de crap; Și cu buze late, Roșii și umflate, Și cu ochi holbați Și cu dinți smăltați. Dar pân' descărca Și pân' încărca, El ce mai făcea? Tot pe mal ședea Și mânca și bea Sub verde frunzar De crengi de stejar. Iată-o copiliță, Cu albă cofiță; „Chiro, Chirolină, Floare din grădină! Ghelai tu cu mine Că te-oi purta bine; Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale Lăsată pe șale, Rochiță în bolduri Lăsată pe șolduri. Și paftale mari De mărgăritari, Și paftale mici Tot de irmilici." Chira tot râdea Și îi răspundea: „Alei, Arăpilă, Alei! măi Buzilă! Unde s-a aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare?" Iară cel arap, Cu solzi mari pe cap, Cât o auzea Se și repezea, În brațe-o lua, În caic intra Și se depărta, Către Sulina. Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Șerpii Dunărei, La mal alergau, Pe Chira strigau Și-not mi se dau, Și se cufundau Și când se iveau În caic săreau, Și pe cel arap Îl dau peste cap. Apoi se-ntorceau Și Chirei ziceau: „Soră ticăloasă! Soră păcătoasă! Spune la tustrei Care moarte vrei? Moarte luminată Ori întunecată?" „Frățiorii mei! Vă jur la tustrei, Jur pe Dumnezeu, Pe Sufletul meu! Că-s nevinovată Ca apa curată. Ah! drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați Nu vă încruntați, Că-s o biată fată, Zău! nevinovată!" Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Șerpii Dunărei, Acasă-o duceau, Apoi ce făceau? O legau de-un par, De-un par de stejar Și pe lângă ea Vreascuri aduceau. Și ce mai făceau? Trupu-i cătrăneau După ce-l goleau, Apoi foc îi dau Ș-astfel o mustrau: „Soră ticăloasă! Soră păcătoasă! Unde s-a aflat De s-a-mpreunat, Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare? Arzi în foc nestins, De noi trei aprins. Și te fă tăciune Și te fă cărbune Cu-arapi de vroiești Ca să te iubești!" Focul s-aprindea, Vreascurile-ardea, Para se suia, Chira, vai de ea! Gemea și plângea, Trupul își frângea, Și amar zicea: Frățiorii mei, Mă rog la tustrei, Faceți-vă milă De-o biată copilă. Ah! mă doare foarte! Ah! mă tem de moarte Fie luminată, Fie-ntunecată! Vai ș-amar de mine, Iată moartea vine, Vine, se repede Și nime nu-mi crede! Măiculița mea, Ce pedeapsă grea! Focul mă cuprinde, Carnea mi-o aprinde; Maică, unde ești De mă părăsești? Maică, mor ah! mor Și la tine zbor!" Chira tremura, În foc se lupta, Și amar striga; Apoi lin ofta, Capul își pleca, Sufletul își da! Iar trupu-i ardea, Trupu-i se roșea, Trupu-i se-nnegrea, Carnea sfârâia, Oasele trăsnea, Para pâlpâia, Fumul se-nvârtea, Iar când trupul ars Cenușă-a rămas, Frații câte trei, Șerpii Dunărei, Oasele strângeau, Cenușă-alegeau Și-n vânt o zvârleau: Și astfel grăiau: „Oase păcătoase, Pulbere de oase! Mânca-v-ar pământul Și v-ar duce vântul Peste nouă mări, Peste nouă țări, În pustiu golit Și nemărginit!"