Stroe Plopan

Sus, pe muchea dealului, Merge-n voia calului Un bujor de căpitan Care poartă buzdugan. El aruncă ochi de sus Când spre valea din apus, Când spre șesul înflorit Despre mândrul răsărit, Și tot cată ca să vadă N-ar zări cumva o pradă Ici în zare, colo-n zare, Pe sub cer, în depărtare ?

Ciocârlia sus cânta, Iar voinicul cuvânta : -«Căci nu am aripa ta, Ciocârlie nevăzută, Păsărică-n cer perdută ! Căci nu am și zborul tău Să mă-nalț în cer și eu Ca să văd din dos de zare De nu vin oarde tătare Să răpească și să fure Fete mari cu ochi de mure Și copii mărunți de ani, Copilași de cei bălani ?»

Cum mergea și cum grăia, Iată, mări, că zărea Jos, devale, pe sub deal, Lingă apă, sus, pe mal, Un foc marc strălucind, Printre sălcii pâlpâind, Și-mprejurul focului, Trei tătari stând locului Și frigând un miel furat, Într-o furcă aninat. Caii lor pășteau deoparte, Iar la umbră, nu departe, Se bocea o mândră fată, De o salcie legată ; Se bocea biata copilă De umplea crângul de milă. Dar păgânii o priveau, Și privind-o crunt râdeau. Și ziceau în limba lor : «Mult plătește ist odor, Căci e puică de bun soi, Și-i ca trestia la boi, Și-i ca luna la obraz, Numai bună de-un viteaz. Ghirai hanul pentru ea Ne-a da scule câte-om vrea, Și caftane de sultani, Și cincizeci de pungi de bani !».

Cât Plopan mi-i auzea, Calul iute-și răpezea : «Bună ziua, măi tătari, Prădători de fete mari ! Spuneți mie fără teamă, Fără teamă dați-mi seamă : Ori ve-i roaba de schimbare, Ori ve-i roaba de vânzare ? De-i pe schimb, eu mult v-oi da Căci cu zile v-oi lăsa. De-i pe plată, eu sunt gata De la voi să cumpăr fata, Nu cu aur, nici caftan, Ci cu dări de buzdugan.» Tătărimea iar râdea ; Din trei, unul răspundea : «Auzit-ați, auzit, Pe românul îndrăcit ? Cică-i prins de mare dor Ca să meargă plutitor, Când pe apă-ntins la soare, Când sub apa curgătoare, Până-n Dunărea cea lată, Pân-în marea turburată ?» Bine vorba nu sfârșea, Vai de lume !-amar de ea ! Buzduganul se-nvârtea, Ca un vultur s-abătea, Pe păgâni îi și turtea !

Apoi mândrul căpitan, Care-i zic Stroe Plopan, La copilă se ducea Și cu drag așa-i grăia : «Cine-mparte, parte-și face, Cum i-e dorul, cum îi place. La tătari am împărțit Buzduganu-mi oțelit. Ție, dragă fata mare, Îți fac parte de scăpare, Iară partea ce-mi fac mie Ești tu, draga mea soție.» Copilița ce zicea ? Știu că nu se mai bocea. Păru-n față-și aducea, Cu voinicul se ducea. Fie calea lor ușoară, Cu foc lin la inimioară. Cum e scris, cum e menit, Când e timpul de iubit.