Nebunul din Golia

Închis într-o chilie sub bolți mai depărtate, Cu urletele sale lăsate-n libertate, Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani; Părea un cal sălbatic cu nările umflate Ce știe că-ntre oameni se află-ntre dușmani! Din cap până-n picioare făcut pentru iubire, În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire... Părea tot într-o vreme un înger ș-un demon... Sub galbenele-i tâmple purta un Lord Byron! Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare sub umbra unui munte, Și părul, în inele căzându-i pe grumaz, Punea negreți albastre pe straniul obraz! În cap purta cu apă un coif de gumelastic... Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când sarcastic, Privindu-ne cu ochii prăpastiei din el!... — Abia puteau să-l ție doi oameni deodată, Iar chipul, ca o noapte de trăsnet luminată, Brăzdat era de plugul delirului de-oțel!