Poezie · 1895

Nepăsare

Se renasc nu se mai poate Searbăd, trist, mă uit la toate, Și în traiul meu pustiu Într-a gândului oroare E dezgustul în picioare... Numai el mai este viu.

Corpul meu ce se apleacă Pe al vieții râu ce secă E catargul cel trăsnit... Morții crude-n a mea preajmă Când s-arată ca o iasmă Nu-i zic «fugi» nici «bun sosit.»