Poezie

La statua lui Ioan Eliade Rădulescu

Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai... Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: O, nu! un codru ce de veacuri stă-n picioare Ca o strajă neclintită nu atât de lesne moare. Fruntea sus! Din piroteală te deșteaptă. Vei trăi, Căci menirea ta e mare! Să luptăm! Așa grăi.

El, stejarul-Eliade, către codrul-Românie, Și un freamăt lung străbate toată pacinica domnie. Ca prin farmec toți copacii își ridică cu mândrie Fruntea, deșteptați ca dintr-un vis amarnic, și sfâșie Mohorâtul giulgiu în care lângezeau înfășurați Și-și îmbracă iar vestmântul înverzit... Dar ascultați Drăgălașa armonie... Freamătul adormitor. Grai ceresc... e Poezia dulce ca un cânt de dor Ce ca roua răcoroasă și-ntineritoare cade Din frunzișul renvierii din stejarul Heliade... Codrul în uimire-ascultă. Cântecul duios se-ntinde... Frunza frunzei îl repetă, toată firea se cuprinde De-a lui farmec, ce de-a pururi va sta tânăr de vechime. Ah, ridică-ți, bard ilustru, din a vremii adâncime Fruntea-ți plină de lumină și privește din trecut Cum te-adoră viitorul, fiii tăi cum au făcut Într-o marmură eternă umbra-ți sfântă să se-nchege Și cum astăzi ți se-nchină și te-admiră codrul-rege!