Poezie · 1891

No. 6

Baraboi se ia de gînduri: Iarăși a rămas la os, Cîte s-a-ncercat să facă, Toate i-au ieșit pe dos.

"Bre, ce zodie-ncîlcită ! Cît n-am stat să-i dau de rost? Unde n-am cătat norocul?... Numai popa doar n-am fost.

Pedagog, sufleor la teatru, Jurnalist, birtaș, misit, Ba am fost și-n pușcărie, Și sunt tot nepricopsit !...

Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea s-au trecut. Pentru viitor e vorba Să vedem ce-i de făcut...

Iat-un plan care-mi surîde: Am să dau în țară zvon Că m-am hotărît, la toamnă, Să deschid un «pension» !"

Baraboi convoacă-ndată Un consiliu de samsari, Îi convinge c-or să fie Pentru toți gheșefturi mari;

Fiecare, ca la teatru, Își ia rolul cuvenit: La-nceput sunt toți tovarăși... Planu-i foarte nemerit !

Sunt cinci ani de-atunci. În curtea Unei case mari, roiesc Cîrduri de copii zburdalnici... Zgomotele se-ntețesc.

Directorul stă la pîndă Și cînd larma e mai mare, Iată-l, fioros și aprig, În mijlocul lor apare.

Sombru, cu carnetu-n mînă, Scrie șaptezeci din ei; Apoi cheamă bucătarul: "Mîni postesc acești mișei !..."

Iar a doua zi, firește, Bucătaru-i pus la cale, La copii să dea mîncare Într-ascuns... dar pe parale.

Astfel mai pe toată ziua Șaptezeci de mușterii Își depun în "casa școlii" A lor mici economii.

Nu-ntrebați de-nvățătură, Asta e un bagatel !... Altă țintă urmărește Institutul Barabel !

Disciplina, disciplina ! Pentru asta, pînditor Șade, gata cu carnetul, Bietul "Domnu director..."

Cum ne răsucește vremea, Și ne joacă tontoroi ! Cine-și mai aduce-aminte De sărmanul Baraboi ?...

De ce-a fost odinioară, Ce nevoie-i să mai știi? Astăzi, grav și demn, învață "Disciplina" pe copii !

Și ce ifos, ce mîndrie, Ia uitați-vă la el ! La o parte ! La o parte ! Trece domnul Barabel !