Apostrofa

Voi, ce strecurați țînțarul Și cămila înghițiți, Ce-n ochi nu vă vedeți parul Ș-un pai pe alții zăriți, Lingăi de pe la domnie Și ambițioși picmei! Hrăniți tot din calomnie! Tartufilor! — farisei! – Voi, ce-mi veninați exilul, Voi, mai cruzi și mai barbari Decît cei ce-mi iau căminul, Țara, muma, frați, surori; Voi, cu care-n curăție, M-am sculat spre a lupta Pentru astă Românie Ce ciocoii o trăda! Spuneți, — de aveți credință Cît grăunte de muștar În ce-ați jurat, — e ființă Care-n ast exil amar, Cu mai multă bărbăție Ca mine a suferit? Înfruntat-am cu mîndrie Relele ce m-au izbit? Mi-ați surprins vro nevoință? Umilitu-m-am la răi? Șovăit-am în credință? Alergat’-am la călăi, La călăii țării mele... La ciocoi? — In ore grele Cînd necazurile curg Cu boale; cu sărăcie, Cu soția suferind, Cu ura, cu calomnia În umbră-mi în veci grințînd, Spuneți! — care se alege? – Părăsit-am ast stindard? Mi-am călcat eu a mea lege Ca apostol, sau ca bard? Dar principuri voi nu cereți; Voi cătați un partizan La ambiția ce mergeți: Calea trasă de Satan.