O lacrimă

Inima ce pătimește D-un suvenir nempăcat; Inima a cării rană S-a închis vremelnicește; Inima ce încă-i hrană Viermelui ce-o otrăvește, Prin lacrima ce-a vărsat

Simte că s-a ușurat. Cînd va inima să spuie Cît de mult s-a întristat Și că-n tot prăpăstii vede, – Atunci cînd, ca să supuie Pe acela ce n-o crede, Vro altă speranță nu e, Prin lacrima ce-a vărsat Simte că l-a-nduplecat.

Atunci cînd inima bate Pe un piept înflăcărat Și se-mbată de plăcere; Cînd iubitul va s-arate Amorul ce altu-i cere Și gurile sunt legate, Prin lacrima ce-a vărsat Parcă s-a îndestulat.

O, vezi lacrima-mi și crede Că eu nu te-am înșelat! Inima n-are-altă limbă Pentru-acela ce n-o vede. Atunci cînd a ta se schimbă, A mea toată se prevede, Spune tot ce a răbdat Prin lacrima ce-a vărsat.

Era înțeleasă-odată Astă limbă ce-ai uitat; Ținea loc de jurăminte Cînd da gura încleștată Suspin în loc de cuvinte; O, privirea-ți flăcărată De cîte ori m-a-ncîntat Lacrima ce ai vărsat!

Aste suflete, odată, Pe buză-ți s-au sărutat; Și, din inima-ți fecioară, Curgea lacrima curată, Care încă mă-nfioară Cînd în minte-mi se arată; De crezi că te-am înșelat Vezi lacrima ce-am vărsat.

Pentru orice îndoială Vezi lacrima ce-a picat: E c-atuncea de fierbinte! Numai lacrima nu-nșală, Numai lacrima nu minte! Pentru orice bănuială Inima-mi ți-a arătat Lacrima ce a vărsat.

Omu-o varsă-n bucurie, Ca și cînd e întristat. Numai o simțire-o stoarce Din inimi în agonie; Arde însă, cînd se-ntoarce În dureri o bucurie: Cearcă-aceasta ce-am vărsat Și vezi de te-am înșelat.