Salahorul

Bicele îmi crapă pielea, Deger gol pe scuț de gheață... E departe încă schelea, Și-s flămînd și fără viață!... Între blane ca fuioru, Intre muzici și făclii, Voi vă bateți cu picioru, Dănțuiți pe rane vii.

Trageți danț pe rana noastră; Noi țipăm, voi hihotați! Nu suntem de legea voastră! De bani nu vă săturați!

O, soția-mi e stîrpită Subt o crosnie de lemne în hordii, și vinețită Carnea-mi d-a bicelor semne! Copilașii-mi plîng acasă, Bouleanii mi-au murit, N-a rămas român în plasă, Munca pe cîmp ne-a pierit.

Pînă cinci din astă pîine Ce sudoarea mea produce, Nici un pic măcar pe mîine Românașul să n-apuce! Aste holde aurite îmbuiba-vor tot străin? Ș-aste dealuri înverzite Pentru dînsul varsă vin?

Lîna oițelor mele Pentru el se toarce-n dîrstă? Ș-oi răbda eu mult în piele, Sila fie-mi fără vîrstă? Sufletul mai am în oase – Pe dînsul, Sfinte, mă jur Că-n palatele frumoase Chiar la glasu-ți voi fi dur!

De cinci ani salahorie! Trag cu pieptu-n jug ca vită, Vatra mi-a rămas pustie, Ș-încă-mi cer ciocoii mită! O, boieri cu noi d-un sînge, Voivozilor pămînteni, Voi rîdeți și țara plînge De la munte la bălteni!

Fiica voastră, cea nevastă, Se golește la barbar Și cu dînsul coastă-n coastă, Joacă, beată de tovar.

Chiar bărbatu pe soție Și-o trimite la străin Să-i aducă din hordie Un nișan, un post, un cin.

Juni posadnici, — alivanta! Cu zulufii hălăciuc, Își vînd trupu și amanta La manaf bașibugiuc, Și părinți cu hîrci cănite Și de boale schilodiți, Mumele sulemenite Și cu dinții înnegriți, Țin veriga,- și rîd la ușă; Și băloși, ascult suflînd Neamțu-nalt, zbîrcit-mătușă, P-un sîn tinerel gemînd.

N-aveți țară, n-aveți lege, N-aveți inimă-omenească! Între voi, n-avem ce-alege, – Piară brasla boierească!, Și de e fatalitate Să avem stăpînitor, Vie din străinătate Să vă bage în popor!