Ții tu minte oară — Cezar Bolliac

I

Ții tu minte oară, La băi, astă-vară, Cînd pe rîpi tăcute, Pe vîrfuri de munte, Noi ne întîlneam?

Ții tu minte oară, Pentru-ntîia oară, Cînd la tulpiniță, Jos lîngă gîrliță, Noi ne sărutam”?

Ții tu minte oară, Cînd ieșeam pe seară, Ne-ascundeam de lume Ș-adunam alune Într-un aluniș?

Ții tu minte oară, Acea căprioară, Ce dasupra noastră Cobora pe coastă Cînd noi stam pitiș?

Ții tu minte oară, Bura cea ușoară, Cînd pe subt umbrare, Fugeam, fuga mare, Tot într-o manta?

Ții tu minte oară, Noaptea de la moară; Grămadă-n droșchiță, Cînd eu pe chichiță Țineam mîna ta?

Ții tu minte oară, La zapciu pe scară, Cînd toți cărți în casă Jucau lîngă masă, Cum ne-mbrățișam?

Ții tu minte oară, În acea cășcioară, Abia după boală, Culcat p-a ta poală, 'n ochi cum ne citeam?

Ții tu minte oară, Acea dumbrăvioară, Devale la gîrlă, Cînd, privind la tîrlă, Stam l-acel izvor

Ții tu minte oară, Toți cînd ne cătară, Și noi în trăsură, Strînși și gură-n gură, Ne juram amor?