Poezie · 1920

Băjenarii

Lui moș Trufașu din Seimeni

Cu patru boi, cu doi sau cu niciunul... Pe drumuri vechi sau drumuri nebătute Ei au pornit în care ca-n redute Cu patru boi, cu doi sau cu niciunul Lăsând nimic în urmă decât tunul.

—Veniți de unde? Ei răspund : din jos. —Și încotro ? Și îți răspund : în sus. Atâta știu și-atâta au de spus. Și carul scârțâie la osii, ros Căci ei se duc în sus și vin din jos...

Copii dorm și mama mare mână. Pe jos cei care sus nu mai în cap. De roată două capre și un țap. În putinei nici urmă de smântână. Copii dorm și mama mare mână.

Din Dobromir, Adam-Clisi, din Calfa, Ei au plecat de patru săptămâni, Fără să știe unde fi-vor mâni Ca să-și înceapă iară, de la alfa Viața lor din Dobromir, din Calfa.

Scoboară drumul și-apoi iară urcă Și urcă 'ntr-una și din nou scoboară ; Mai e până-n Seimeni numai o moară, Dar pân-la Țaș-punar mai au de furcă... Scoboară drumul și-apoi iară urcă.

Vorbesc cu ei în foșnet lung porumburi Așa cum au lăsat și ei acas' : Dar nu e timp acuma de popas : Prin Gura-Dobrogii sunt negre dâmburi Și nu mai e nici șoaptă de porumburi.

Dar, cum e noapte-acum, au să se culce. Tot n-au nimic nici astăzi de mâncat ; Și mâni or fi la cină în vr-un sat, Căci tot mai au o lună până-n Tulce Și, cum e noapte-acum, au să se culce.

Înțeapă vântul; însă Carul-mare De-un ceas pe ceruri osia-și îndoaie : Or sta cât timp nici vorbă nu-i de ploaie, Cum stau pe Calea Robilor popoare Și, or porni și ei cu Carul-mare.

Și-așa, din sate-n sate, băjenarii În scârțâitul carelor, alene Hălăduesc pe drumuri dobrogene ; Merg să-și așeze-n altă parte larii Și, merg fără s-ajungă băjenarii...

Cernavodă, 7 Septembrie 1916