Poezie · 1925
Fiul dulgherului
„Căruța și-a oprit călăul
Tovarăși dragi aci ne-om despărți;
Trăiți nainte voi, eu oi muri
Rămâneți voi cu bine, eu — cu răul.
„La tata acasă de-aș fi stat
— Pe veci același ucenic —
Cu tesla-ar fi făcut de mic
Din mine cel mai bun băiat.
„Aș da acum la rândea
Spânzurătoarea altui ins
Nu să mă legăn pe a mea
Pentru că răul l-am învins.
„Acum m’atârnă iată, mut,
Sub mine lumea ca să treacă,
Cu pumni și-ocări să mă petreacă
— Din rău mai rău s’ar fi putut?
„De-un lemn eu spânzur în unire
Cu doi flăcăi care-au furat,
O soarta ne-a împreunat
Deși în unu-a fost iubire.
„Tovarăși, ori și ce ați face
Cătăți-vă de drum, priviți
La mine dar mă ocoliți
Și lumea o lăsați în pace.
„Fugiți de gândul nătărău
Muriți în chip mai omenesc
Cu bine deci, eu mă sfârșesc
Și o sfârșesc, vedeți, cam râu...”