Poezie

În port

...Și rătăcesc spre seară pe cheiurile goale, Cu farurile stinse și lanțuri ruginite, S-ascult cum plînge apa în aiurări domoale, Să văd cum moare ziua în zările cernite.
Adeseori voioase sirenele răsună. Atunci s-aprinde-n mine eterna nostalgie, Dar, vai, vaporul trece prin port ca o furtună , Și eu rămîn tot singur în lumea mea pustie.
O, cînd, o, cînd vaporul opri-se-va o clipă Din goana lui nebună spre larga depărtare, Să ia cu el această țarină în risipă, Să-i dea o nouă viață, sau s-o îngroape-n mare.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere