Dragoș Vodă cel bătrân

Dragoș-Vodă Cel Bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare Se înșiră pe covoare Jețuri de lemn dat la strug Săpate cu meșteșug; Icea șese, colo șese, Pentru boierii alese. La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de Sus; Sta cu părul colilie Pârcălabul de Chilie, Și cu genele lui albe Pârcălab Cetății Albe, După aceștia mai vin Pârcălabul din Hotin. Cel din Neamț și de la Vrance Rezimat stătea pe lance, Dar pe toți i-ntrece-n slavă Pârcălabul de Suceavă. Și astfel, jur-împrejur, Șed în blane de samur, Cu pieptare la un fel Și cu mânici de oțel. Cei ce-n lume se înalță Cizme roșie încalță, Cizme roși împintinate Și pieptare-mplătoșate, Cămăși de zale mărunte, Ce par ca focuri de munte, Cine-n oaste are cârmă Poartă cămașă de sârmă...