Poezie · 1879

Dragoste adevărată

Mihai Eminescu · 1 min
Dragoste adevărată De fecioară prea curată; Tânără-ntineritoare, Dragoste de fată mare; Însă plină-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere și de haz, De dulceață și necaz; Îndărătnică și dragă Cată ceartă ziua-ntreagă, Iară sara se împacă, Că tot ție va să-ți placă; Dragostea de la muieri E cu sare și piperi, Nu-i lihnită și dulceagă, Zi cu zi în foc te bagă, E războinică, fierbinte Și cu capul fără minte; Dragostea de la muiere E ca fagurul de miere, Dar un fagur pipărat, Dulce când e supărat, Că-i răstită și cu toane, Nedusă pe la icoane; Ochii negri amândoi Îți dau pururea război, Gura cea cu zâmbetele, Tare-ți poartă sâmbetele Ș-acel drac cu mâni subțiri Cu mânie în priviri Tot mai scump pe zi ce merge...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere