Poezie · 1868
Ector și Andromache
Mihai Eminescu · 1 min
ANDROMACHE
Vrea Ector în vecie să meargă de la mine,
Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne
Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi?
Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare
S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare,
Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți?
ECTOR
Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă!
După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă,
Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat.
Și-n lupta pentru sânte a zeilor cămine
Eu cad, mântuitorul al patriei și-n fine
Cobor la râul stigic de glorie urmat.
ANDROMACHE
O, n-o să mai aud eu a armelor vuire
Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire,
Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici.
Vei merge unde ziua etern nu mai lumină,
Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină,
Colo unde amoru-ți în Lethe va muri.
ECTOR
Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire,
Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire,
Dar nu și-al meu amor.
Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează,
Încinge-mi a mea spadă și doliul îți lasă!
Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector.