Mitologicale

Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. Groaznic s-a îmbătat bătrânul soarele zice; Nu-i minune a băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pântece-acum băutura amară. Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri păhare Cu apele mării adânci, boite cu roșă lumină Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă! Ah! moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine Toate societățile de-asigurare din țară. Soarele-și bagă capul prin nori și limba și-o scoate Și c-o rază gâdilă barba bătrânului rege. Hehe! zice bătrânul, râzând, ce faci tu, Pepeleo? Tânăr, hai? De mii de ani tot tânăr te văd eu, Pare-mi că dai pe obraz cu roș după moda de astăzi, Altfel nu-nțeleg cum tânăr de-o mie de evi ești. Taci, moșnege făr- de obraz, te du, te trezește... Vezi în ce stare te afli, coroana îți stă pe-o ureche Și cu veselia ta proastă lumea ruini tu! Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici, Vai! nu făcuse șosea cumsecade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămâie ciubotele-n glodul de nouri. Hei, ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă de cap, făcându-i morișcă. Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită. Norii roșesc de rușine și fug iar vântul se culcă Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește Spre castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bătrân în surele hale. El își ia coroana din cap și în cui o atârnă, De sclipește-n noapte frumoasă și roșă un fulger Încremenit în nouri. Cojocul l-anină El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele Cât două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși într-un vechi căuș afumat de pe vatră, Mare cât o pivniță... -N patu-i de pâclă-nfoiată, Regele-ntinde bătrânele-i membre și horăiește. Până-n fundul pământului urlă: peștere negre Și rădăcinile munților mari se cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară-afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul, cu-ncetu-nserează... Soarele, ca să împace marea, la ea se apleacă, Lin netezește-a ei față albastră și-adânc se uită În luminoasele valuri a ei și sânu-i dezmiardă Cu tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele capuri Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi... Pe grădini se mai uită, pe-alei de vișini în floare Și de cireși încărcați, de salcâmi cu mirosul dulce. Pe-acolo se primblă o fată-n albastru-mbrăcată, Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate... Ca Margareta din Faust ea ia o floare în mână Și șoptea: mă iubește... nu mă iube... mă iubește! Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă și proastă, Când aștepți pe amant, scriitor la subprefectură, Tânăr plin de speranțe, venind cu luleaua în gură... Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă, Merge pe-a cerului aer moale ș-albastru și lasă Urmele de-aur a labelor ei strălucinde ca stele. Iar de a doua zi se scoală bătrânul și urcă Rarăul Numai în cămeșoi, desculț și fără căciulă Și se scarpină-n cap somnoros uitându-se-n soare.