Albina, țânțarul și musca

Lui poeta Paraplin Ce prin versuri strâmbo-drepte Pe Esop vre să îndrepte Apologul ista-nchin.

Primăvara chiar în zori, Când sufla o boare lină, Zburând iute o albină Culegea miere din flori, De la roză peste crin S-așeza, și din pahar Ce adânc li sta în sân Sugea dulcele nectar. Pe când ea se ostenea, Făr de lucru petrecea Musca și un mic țânțar Ce ne supără-n zădar. Amândoi trăiau pre bine Ș-având ligă între sine Pe iarbă s-au așezat Și-n științei lor putere Despre metodul dezbat Cum se face bună miere. Pare-mi-să că la gust, Zisă musca cătr-albină, Cum faci miere din cel must Ea nu poate fi mai fină. Dar amestecul, prepun, Pentru nerve nu e bun. Deci aș crede că în loc De tei, roză, busuioc, Să iei ceapă, măndragună, Ce fac miere mult mai bună. Iar țânțariul cear,- au zis, Este aflare Foarte mare, Dar precum anțărț am scris O idee minunată Într-o foaie învățată, Nu lua ceara din floare, C-a fi mai luminătoare, Mai vâscoasă și mai plină De-i lua-o din rășină. Când făcea congresul lor Pentru a industriei spor, Biat-Albină cu răbdare Tot urma a ei lucrare.