Broaștele care cer un împărat

Nevrând broaștele s-asculte De guvernul democrat, De la Zevs, cu strigări multe, Au cerut un împărat. Zevs, ce-i zân îndurător, Le-au trimes un domnitori Pacinic, drept, cu blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au căzut, Au sunat așa de foarte, Încât neamul cel broscos, Bolând mult și mai fricos, Pin coșor, glodoase boarte Tupil s-au acufundat Și timp mult n-au cutezat De-a scoate un cap afară, Să facă conțert de sară. Suveranul îns-acel Pe care l-au socotit Că-i vun urieș cumplit Ram au fost d-un copăcel. Despre acesta mare teamă Avea broasca care-ntăi Au ieșit să iaie samă Și să deie semn l-ai săi. Dar abia de ramu-ncet Tremurând s-au propiet, Iacă ș-alta vine-n urmă, După ea întreaga turmă. Apoi nu pre târzior Tot acel broscos popor Așa bine s-au deprins La fireasca bunătate, Încât sărea, înadins Împăratului pe spate. Păzind al său caractir, Toate sufere-acel Sir. Însă broaștele rebele, Neastâmpărate, rele, Cătră Zevs iar au strigat: Să ni dai alt împărat, Care mai vioi să fie! Zevs atunce în mânie Li trimete o cucoară, Care-mpunge, le omoară, Să arete a ei putere Le înghite și-n plăcere Căpăținile le sfarmă. Iacă țipet nou și larmă Broaștile au înălțat. Atunci Zevs au detunat Cu aceste aspre zise: Broaște hâde, pare-vi-se Că eu voi să mă supun Cătră țipetul nebun? Dac-ați fi avut voi minte, Trebuia să fi ținut Pe guvernul de-nainte; Dar după ce l-ați pierdut, Vă era destul odor Acel pacinic domnitor. Acuma vă dau un sfat: Păstrați p-acest împărat, Nu cumva iar prin schimbare Să dați pest-un rău mai mare.