Poezie

Cântecul unui giune român din Anovlahia

Nu-n politie, ci la sat, Care-i zic la noi Vlahor, De români împoporat, M-a cuprins duios amor, Fiica unei văduvi bune, Între fete chiar minune!

Zis-am: Mamă, o dulce stea Luminează-n a ta casă, A ta fată mi-e mireasă Ș-o voi duce-n casa mea, În viață ca să fie A românului soție.

Ah, nu știți în ochi, în față Câtă grație și frum˘seață! A ei buze erau scrise Chiar cu roș de trandafir, Sărutarea ei văpsise Ș-a mea buză de profir.

În trei râuri limpegioare Spalai roșul buzei mele, Însă unde roșioare A văpsit râuri trustrele, Roș văpsis-a mărei prund Ș-a ei ape pănă-n fund!