Poezie

Esop și ștrengarul

Și-n anticul timp d-eroi Ștrengari erau ca la noi, Carii din ecces de minte Derâdeau și cele sfinte. Cel ce nu li sămăna Prin minciuni se defăima.

Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos și șchiop, De el pruncii se spăreau, Iar nebunii îl derâdeau.

Îns-acea tristă figură Era vas d-învățătură, Ce prin fabule o mie Au agiuns și-n Românie.

Esop, sclav când fu-n Efes, De patronul său trimes, Trecând în o zi pin strată, Alungat au fost d-o ceată De ștrengari ieșiți din șatră, Dintre care-unul cu-o piatră Nemeritu-l-au în șele, Că-i veniră amețele.

Neputându-și răzbuna, Pe ștrengarul lăuda Esop pentru ghibacie Și i-au zis: Rău pare mie Că nu pot să fac alt dar Decât numai d-un dinar.

Dar vezi cela ce-au trecut, Decât mine-i mai avut; Pre el de vei nemeri, Înzecit te-i folosi. Deci ștrengarul lăudat De câștig s-au apucat Ș-așa bine au chitit Că-n cap ținta au nemerit.

Îns-acest avut barbat, Fiind public magistrat, Un sergent privighitor Prins-au pe cel praștiitor.

Și în loc de mulțămită Dădu ceartă-agonisită. Iar poporul adunat La dreptate au aplaudat.