Minciunile

Într-o sară foarte lină În primblare am ieșit, La Copou, lângă grădină, Să răsuflu-aer dorit. Când, văzut-am deodată La stat mare o figură, După modă îmbrăcată. Dar, precum fac cii săraci, Purta-n umere desaci. Dar nu am însemnat Di-i femeie au bărbat! Mă mir d-acel venetic Și întreb atunci de nume. Stahia-mi răspunde: N lume Intrigă oameni-mi zic.

În această țărnă bună Straturi samăn de minciună; De calumnie, de crezare, Grânul meu amestec are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ, Însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă delicată. Pentr-acest product mănos Orice timp e priincios; Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală.

După-această, a sa mână Iute samănă-n țărână; Un grăunte nu se pierde, Iată tot ogoru-i verde. O minune! Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd, Pipăind abie le cred. D-oameni îns-atunci o ceată, De minciuni nouă-nsătată, Case și copii lăsa, La cules se îndesa.

Mândru-i fiecare spic, Dar denuntru nu-i nemic. De-a gusta toți să îmbie; Altul pune în cutie Trufandale înfoiete, La ținuturi le trimete, Văd colo femei frumoase, Deși ceva minciunoase, A culege au mare dor Minciunele de amor. Îngiositul în trufie, Neavând altă meserie, De novele, care-i plac, Își culege un plin sac. Speculanții de pe loc Pe la bolte marfa cară, Ca s-o vând-în iarmaroc Și pin târguri de pin țară. Cii ce-ascultă pe la ușă Și veninul poartă-n gușă, De bun nume răpitori, Culeg intrigi dintre flori.

Când prin chipuri feliurite Unu-ncarcă, altu-nghite, Deodată Se arată, Coborându-să din ceri, Luminosul adevăr. Nici un văl pre el umbrea, Fachie-n brațul său ținea. Abie sânta cea figură Aruncă o căutătură, Iute, cum au răsărit, Farmăcul au și pierit, Ș-oamenii s-au minunat Cum așa s-au îngânat!...

Adevărule presfinte, Auzi calda rugăminte: Între noi etern te-așază, Mintea noastră luminează; D-aici intriga să piară, Ce pre noi vra să dezbine, Și poporul de prin țară Să se-ncreadă numa-n tine!