Poezie

Moartea lui Isus

Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte, Se trezi Adam în tartar și-n păreri c-un serafin La județ cu-ai săi îl cheamă înălță anoasa frunte.

Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin, Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte, Vede-un înger și-l întreabă: Cine-i cununat de spin, Ce pe cruce-arată lumei coasta ș-a lui tâmple crunte?

Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere, Învățând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat, Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere.

Și-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere; Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a dat!