Poezie · 1850

Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei"

Când sufla o grea furtună Preste patria dorită, D-unde fost-ai departat, Tu erai de voie bună; Ca s-o vezi mai fericită, Azi și mâine-ai așteptat.

Sunetele lirei tale D-aurită viitorime Aveau dulce argument; Iacă se deschisă-o cale Pentru-a patriei giunime, S-o agiute prin talent.

Revăzut-ai al tău munte, Turma cu păstori și fete, Ce te-ndeamnă la cântat; Di ce porți o tristă frunte, De-a ave de lacrimi sete Di ce tot n-ai încetat?

Unde-i ecatombei sfară, Cântece de bucurie Ce triumfului convin? Înturnatu-te-ai în țară S-o nutrești melancolie? Ea-i sătulă de suspin.

Oare zâna amoroasă Ce-ai găsit-o-n văduvie Azi credința ț-a călcat? Ori odoară prețioasă Furul cel cu ghibăcie Din comoară ț-a prădat?

Dacă zâna cea frumoasă Ce prin ochi și dulce buză N-a-ncetat a te-ncânta, D-alt odor dacă nu-ți pasă Decât de ea și de muză, Încetează-a suspina.

Despre patrie nu geme, Este Cine grijă-i poartă, Ce-a pieri n-o va lăsa; De puternici El nu teme, Că a meserilor soartă Lui i place-a apara.

Tronu-i este-n sferi senine, El pe domni în mână ține Și le-nsuflă voia sa; El, precum de ani o mie A păstrat pe românie, Și de-acum o va păstra.

Cântătorule, deci, giune, Din al tău sân depărtează Acel cuget întristat; Răsărinde zile bune Ș-a speranței lină rază Cântă iar, cum ai cântat!