Oaia și mielul

Spunea mielului odată Maica oaia: Fătul meu, Eu sunt foarte întristată Cugetând la traiul tău.

Ah, păstorul te va prinde, Abia gras te-i face un pic, Și la măcelar te-a vinde, Ce călău altfeli i zic. Depărtat de l-a ta mumă, Acii cruzi și răi tirani Te despoaie, te zugrumă Și te vând apoi pe bani. De-altă parte se învită Lupul, ce-i cu dânșii văr, Ca și el să te înghită Cu ciolane și cu păr. C-un cuvânt, fără-ndurare Toți pre tine te urăsc, Ș-abia traiul îți răsare, Iacă-ndată îl răpesc! Chiar în contra însuși firei, Mai bătrână eu fiind, Tocma-n mezul ominirei, Tinerel te văd pierind. Însă mielul, c-umelință, Zis-au: Maică, al mieu odor, Cea mai mare a mea dorință Este tânăr ca să mor! Decât asta, a mea soartă Fi-v-atunce mult mai grea, Dacă-ntâi aș vede moartă Pe duioasa maica mea.