Profeția — Gheorghe Asachi

Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte, Lăcrămând și cu suspinuri arunca-voi de departe Depeurma mea ochire cătră țara cea latină.

Dar pe când în luntre ușoară brăzdui-voi Marea Eusină, Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deșarte, Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte

Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină.

Acolň a Romei genii au statornic tronul lor, D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază, De virtute, înțelepciune, de al patriei amor.

Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază, Fie ca să mă conducă și în timpul viitor, Și-amorțita mea simțire pentru patrie fac-o trează.