Poezie · 1828

Restaurarea școalelor naționale în Moldova

EDUCAȚIE

Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună.

Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de a lor trai, Ce-i spre dauna și rușinea familiei întristate! Dacă timpuriu moralul mintea lor ar fi-nzestrat, Atuncea din sânul meser ar ieși genii mărețe. Cela ce pe drumul public pe călători a prădat, De avea îndemn, mijloace ca virtutea să învețe, Cu primejdia vieței, patriei sale era scut, Sau pe amvona rostirei, prin ritorice cuvinte Învingând pe nedreptate, Demosten s-ar fi făcut, Și a văduvei sărmane ar fi razăm și părinte.

Din abaterea femeiei câte rele-n lume vin. Când ea cumpără și vinde ale sale frumusețe, Mestecând înșălăciunea ș-a plăcerilor venin! O asemenea femeie, de putea virtuți să-nvețe, Putea fi matroana Romei sau vestală la altar. A lui Colatinus soață sau de Grahi a născătoare, Și prin fapte de virtute, scutind traiul de amar, Fericirea-n sânul casei nu s-ar face trecătoare.

Dar sămânța, cât de bună, căzând pre petros pământ, Rourată de mii lacrimi, între suspinări crescută, Va da numai poame-amare, umbră și uitat mormânt, Când o mână priitoare a ei creștere n-agiută. Vre un bine-a face-n patrie este omul mult datori, Așa faptă pe el nalță cătră vrednica sa treaptă, Și s-asamănă acela unui înger scutitori, Care duce tinerimea pe-a vieței cale dreaptă.

Vouă, dar, mărețe inimi, ce, spre a giunimei spori, Așăzat-ați școale-n țară, mulțămire se cuvine; Dacă omului în lume firea dă un născători, De la Voi adevărata tinerimei viața vine!