Poezie

Să ni agiutăm unul pe altul

Gheorghe Asachi · 1 min
În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medețină slabă foarte pentru pătimire grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare, În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat, Între ii combat cu fere de care s-au ferecat.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere