Țăranul și fiii lui

Sârguința ș-osteneală Pre om nu dau de sminteală. Un sătean înavuțit, Având zile-amu puține, Au chemat pre fii la sine Și așa li au vorbit: Vă păziți vodinioare A nu vinde-acele ogoare Ce părinții ni-au lăsat, C-un odor e îngropat. Nu cunosc locul chiar unde Acel aur se ascunde, Dar să știți că prin răbdare N-a fi în zadar lucrare. Săpați câmpul de cu vară, De la zori și pănă-n sară, Ogorul de-o palmă lat Nu rămâie nescurmat! Moare-apoi a lor părinte, Fiii zisa având în minte, Pre odorul să nu scape Câmpul tot încep să-l sape, Încât lucrul timpurie Le aduce secerie. N-află auru nicăire, Dar în loc de moștenire Sfatul fu mântuitor: Că ostineala-i chiar odor!