Adevărul

Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea puțin folosul ! Numai un punt de vreme Răsare-a minții floare ; Rodul al ei, dreptatea, Puțin ca dînsa ține : Abia cît rugăciunea Către cerescul tată. Îndată zdrevenia, Frumoasa bărbăție Se duce, piere, Nu i se mai află urma. Nenumărate rele Ca norii se răscoală. În suflet-se-mbuibează : O zmreduire Ca-n trupuri încuibată, Suflet lipind de suflet, Le dă turbarea Furtunei mării, Se luptă vijelie Cu vijelie : Turlace bubuie, Se sparg în răcnete, Mințile omului Uimirea întunecă, Îl lasă îngerii, Dumnezeu n-are, Soțietatea turmă De lupi se face, Orbiri de pătimi Iau năvălire, Desăvîrșită E sfîșierea !!! Pre leu Strein, sălbatic, Prileju-l bucură, Pe turmă tabără Și prad-o face. Se liniștește iarăși ! Iar vezi pre om Sub tirania nouă, Ca vita ce cu jugul A fot obicinuită, Cu soarta-și mulțumit, Visează fericire ; Ba crede că e slobod Sub prefăcute pravili ; Și iar din cap începe Ș-înșale, să s-înșale : D-ăst cearcăn al greșalei E toată istoria. Doresc ca floarea minții A fi nemuritoare, Și rodu-i să ne fie Pîine, de totdauna. Voi, înțeleșii zdraveni Să-i fie grădinari Și săditori, și paznici, Împlinitori de lipse, În veci să nu lipsească ! Voi, cei d-aproape mie, Românii să dea pilda Ca cei ce se coboară Din neamu-ntîei pilde ! Cunoaștem pre mulți oameni Cu mare-nțelepciune Ce-au săvîrșit științe, Arte și meșteșuguri. Sînt monumente, vrednici Dovezi de nemurirea A duhului de om ; Dar n-au făcut ispravă, Căci partea muritoare, Partea ce are vita Plămadă-n firea noastră, Tot spre dărăpănare Ne-atîrnă și spre moarte. E-n veci neînțeleasă : Noi lesne n-o supunem Și vîrsta de mirare, Ce preschimbări croiește Din șapte ani în șapte : Năravuri felurite, În om se pun altoaie Cînd rele, și cînd bune. Pravila-nvățătura, Religia, guvernul Nu pot să mîie frîul Al regulării vieții, Opinia a lumei Prea slab se-nfiorează. Așa n-avem zăbală, S-înduplece pornirea. Soțietatea încă Nu-și cată izvodirea De om îngrijitoare, Ca p-un copil să-l poarte, În veci să-l ție slobod Cu cele spre odihnă-i, Ferit de tiranie ! Ș-în veci răspunzătoare Să ție a lui ființă De orice lenvire-i ! Molranic lui, și lumei Lucrînd l-al vieții bine. Religii de tot felul Tot s-au crezut de oameni, Din toate-n hristiana Lucește adevărul : Pe toate tirania Și le-a făcut unelte ! Guvernurile toată Încrederea pierdură, Căci lege, pravili, școale Și toate vicleniră. Albinele, castorii Statornic ne dau pilde, Ce-ar face omenirea La ei s-ajungă țintă ! Cum să-aibă lăcuințe Cum duhul să-și hrănească Cu trupul dopotrivă, Roduri să dea prin fapte, Secundă făr-a pierde. Nu în de păsări cuiburi Nu-n vizuini de fiare, Să aibă constituții Ce-ncrederea înșală, S-încep a forma oameni Din jos de două vîrste, Îngrijitor părinte Constituindu-și rege, Ființă, iar nu vorbă... În faptă să n-adoarmă Nici mintea-i, nici iubirea-i Să ție-ntru dreptate El, loc de Dumnezeu. Tot vie moștenirea De înțeleși păzind-o, Întocmai ca vestale Nestinsă să păstreze Aprinsa lor lumină Să poată adevărul Minciuna s-o zdrobească, Prin focul său de viață, Materia a morții Cu duhu-mpreunînd.