Ielele

Umbre se plimbă, Vîntul se schimbă, Neguri s-adună, Maluri răsună, Chiote ! Țipete ! Chicote ! Urlete ! Hurur brumb ! Brumb ! (bis)

Trec zgomotoase Scrîșniri dintoase, Fluieră Relele, Danțeră Ielele ! Hurur brumb ! Brumb ! (bis)

Cu mac pe frunte, Pășsesc spre munte În pielea goală ; Înghit din oală Prea nodoroase Găluști vîrtoase ; Deșert pahare Acre, amare, Capul își Cleatănă, Trupul își Leagănă, Hurur brumb !

Una e chioară, C-un ochi de cioară ; Alta spetită, Mult obosită ; Alta gușată Tot ceartă cată ; Alta bîrfește, Prea neghiobește ; Una gîngavă Stă pe gîlceavă ; Alta bogată, Șchioapă-ngînfată ; Alta calică, Gheboasă, mică ; Cea mai snovoasă E ofticoasă ; Și cea mai bună E cea nebună ; Toate pizmașe, De om vrăjmașe. Nerușinate, Înverșunate ; Cît simt răcoare Dau din picioare ; Toți dracii strigă, Ca să le frigă ; Ei lor plăcere Fac cum le-o cere. Cu draci voioase Zbor piste case ; Înfricoșate Trec piste sate, Mult mai trufașe Merg la orașe, Hîrîie Mîrîie, Duduie, Zguduie. Hurur brumb ! Hurur brumb !

Tot miaurlăire ! Tot chiuire ! Tot de turbare Rîs ! Văietare ! Hurur brumb ! Cîrduri și gloate Se car pe roate, Hurur brumb ! Brumb ! (bis)

Iar cînd frîng cară Osînd-amară ! Foc și pieire ! Pe omenire ! Hurur brumb ! (tris)

De om oricare Iau mădulare, Lipsa să-și dreagă ; Cu sînge-o-ncheagă. Ard și ususcă Orice apucă. Chiote ! Țipete ! Chicote ! Urlete !

Fluieră Relele, Danțeră Ielele, Capul își Cleatănă, Trupul își Leagănă. Hîrîie, Mîrîie, Duduie, Zguduie. Hurur brumb ! Brumb !

Iar miaurlăire ! Iar chiuire ! Iar de turbare Rîs ! Văietare ! Hurur brumb !

Baba Neacșa, Moș Crăciun Așa povestesc și spun : Acum zic că s-au lăsat Nu mai vin ielele-n sat, De cînd un unchiaș bătrîn A învățat pe român, Să nu puie lor prinos Cîte-o roată de prisos, Precum ei obișnueau Pe streașină de puneau ; Acum caru-l pun întreg De lemn ce-ntr-adîns aleg. De atunci nu b]ntuiesc Decît lăcașul popesc, Casa de proprietar, Unde n-au pe strășini car ; Ș-acasă pe la zapciu Des s-aude vai ! și chiu ! Iele prin orașe fac Năravul lor după plac. Mîini, picioare nu răpesc, Nici alt mădular trupesc ; Acum pe unde se duc Numai creierii usuc ; Cînd își frîng caru ș-îl dreg De minți de oameni se leg. Aleși preoți, dregători, Prezidenți, judecători, Coconași mai însemnați Pe drum rămîn fermecați. Și matroane vor, nu vor Se fac astfel jertfa lor. La așa împrejurări N-auzi decît văietări ! Norodul se plînge mult, Stăpînii vrăjiți n-ascult, Stau țepeni, grei, ca de plumb ; Prea rar răspund: hurur brumb.

Asta-a bătrînilor povestire De pricini multe-mi dă tălmăcire. Cunosc acuma a cui e vina, De ce zănatică-mi e vecina, Ce rochi tot cumpără și rochi nare ; Via, moșia-și dă spre vînzare. De ce neomul ia nărăvire Recunoștința a-i fi pieire. De ce la doctori nu găsim vină Cînd ne omoară cu iod sau chină De ce moș popa citind pe carte Altele spune băsniri deșarte. De ce la poște cui nu aflarăm, Ci cu birjarii pe drum plecarăm. De ce găsirăm în cîrmuire Loc de ispravnic, om în uimire, Avînd întocmai asemănare Cu sfrejit iepure-n leșinare ! Crezul dodată c-înnebunise, Căci boier mare îl coconise ; Cocon numindu-l, mintea-i zburase ; Ielele hîrca-i goală lăsase. Pe din afară iele-o pîrliră, De păr cu totul îl jăfuiră. Dar nu e-n stare nimeni s-înșire A înielirii lui însușire. Cui nu e milă, vrînd să s-încrează, Cînd joacă bietul, vie să-l vază ! Auză-i jalea ! își spune doru : De copii boala i-a dat amoru. Văzînd nu vede, urechi de are Tot le lungește spre îngîmfare. Numai rău ! Doamne, milă să-ți fie D-înviforat-așa sămeșie ! Ielele, ielele sînt de vină C-a rămas mintea așa puțină ! D-asta românu rămase moale Ca cel ce zace de mii de boale ; Se zmreduiră de cusurașe Și orășalele ca orașe. Și astă boală ia drum, firește, Precum ia drumul boala în pește, Făr-a fi unu măcar să poată Să-și ia căciula, să dea în gloată, De loc nădejde nu mai rămîne, Căci cad ca muște, bătrîni, bătrîne ; Ș-întrec pe tineri la nebunie. Tot mă mir doctor cine-o să fie ?

Literații Voi carii sunteți îmboldiți Spre-a artelor cultură, Și asudați, și vă trudiți Muncind literatură ! Tot spini sădiți, tot stînci săpați ; Rod vouă nu se coace ! Oare de cine v-însuflați D-un sfert de vac încoace ? Acele care danțu-ntind, Pe lîngă voi, cucoane Sînt coconițele din Pind : Dar s-au nuntat ș-au toane. Ele d-Apolon își bat joc : Carpații și Caucazii Le dau de lăcuință loc, Și dafini le sînt brazii. Bucegiul l-au pe Elicon ; De cînd se pripășiră, De răcnet glasul lor ia ton, Urîte-mbătrîniră. Moșnegi cum mi-au împărtășit Ascunsa lor știință, Din număr eu am bănuit A ielelor ființă. Buna, nebun-am cunoscut Șoptindu-mi la ureche : — „Muzele-așa ne-am prefăcut, În oameni băgăm streche ! Șchioapa le-arată mincinos Izvor de bogăție : Mulți limbii-n loc ai da folos, Dau șchioapă Românie.”