Proză
Sonet II
Întinerise anul în haine de verdeață
Pe vremea aceea-n care, Sinopa, te iubii.
Icoana unei blânde și dragi copilării
Ți se citea întreagă pe tânăra ta față.
Erai copila-n vremea când îmi ieșeai în cale,
Copilă erai încă prin umblet și prin glas,
Prin gura ta de care vrăjit și-azi am rămas,
Prin ochii tăi, la care gândindu-mă mi-e jale.
Iar Amor când zărit-a frumosu-ți chip ca-n vise Degrabă cu-o săgeată în inima-mi îl scrise. Si dacă nu ești astăzi frumoasă ca-nainte
Nu pot să șterg din suflet in veci icoana ta, Căci nu chipul de astăzi îmi este viu în minte Ci chipul fără seamăn ce l-ai avut cândva.