Poezie · 1921

Ale morților mărunte

Lui Ioan Gherea

Sânt morți ce prin văzduhuri se scutură ușoare — Sânt morți neînsemnate, sânt morți nevinovate, Ce-și flutură-amorțirea prin razele de soare Și-și liniștesc fiorul din urmă, preacurate.

Sânt morți fără prihană în fiecare clipă; Sânt trandafiri plângându-și podoaba de petale, Sânt pene care-ncete, din zboruri de aripă, Se leagănă, și-n urmă, se-aștern în iarba moale.

Sânt frunzele bogate ce-n toamnele de-aramă Se-aprind și fac o faclă din ori și ce copac, Și ard puține zile, și-apoi se țes năframă Peste pământul umed și de-nfloriri sărac.

Sânt morți așa mărunte de viespi și de lăcuste, Pe cari abia le plânge un fremătat de vânt... Sub zările senine și largi, sânt morți înguste Ce-și iroenesc risipa de-alungul pe pământ.