Poezie

Stanțe, 2

Tu să nu-i ceri iubirii adânca veselie, Nici zâmbetele blânde, nici dulcii trandafiri, — Tu să nu-i ceri iubirii ca darnică să-ți fie, Și să nu ceri nimica năvalnicei iubiri.

Să nu furi sărutarea pe buze ’nsângerate, Și trupul de jăratec în brațe să nu-l strângi, Cu gândul tău sfielnic mai bine, pe’nserate, Să mergi plin de’ntristare, și dragostea s’o plângi.

Ca-atunci când amintirea din vreme o să răsară, Să fie zâmbitoare și ’n veci neprihănită, — Și așa numai iubirea nu are să te doară Și inima ta fi-va, în viață, liniștită