Poezie · 1910
Cântecelor mele
Maria Cunțan · 1 min
Cântecele mele, vise
Rătăcite pe pământ,
Căile vă sunt deschise...
Bate-al primăverii vânt.
Lacrămi grele, chinuri crunte
Fie-vă de lume drag;
Unde ve-ți găsi sub munte
O copilă stând în prag,
Descifrând o carte mare
Când lumina-a sării stea,
Coboriți-vă din zare
Și v-apropiați de ea.
Dac-o fi de voi să-i placă
S-o luați cântece-n sbor,
Și la curtea mea săracă
S'o aduceți ca pe-un nor.
Din povestea mea pribeagă
Să-i cântați ce-o fi senin,
După ce v-a ști-o 'ntreagă
Așteptați-mă că vin;
Să deschid lada uitată
Tremurând să scot din ea,
Ce mi-a fost mai scump odată
Ce-am pierdut: iubirea ta.